vineri, 28 februarie 2014

Cum se realizeaza o icoana sau o pictura crestina


                Pentru a picta o icoana ortodoxa pe lemn avem nevoie mai intai de un blat de lemn. Cel mai bun tip de lemn pentru o icoana este cel de tei. Se mai foloseste si paltinul, insa conditia esentiala este ca lemnul sa fie bine uscat.

               Preparam apoi cleiul (cel mai bun este cleiul de iepure, cu concentratie de 5%), pe care il intindem pe lemn cu o pensula mai lata. Aplicam apoi clei si pe canturi. Dupa ce se usuca primul strat de clei, il aplicam si pe al doilea. Intindem apoi panza de bumbac si o impregnam cu clei pe toata suprafata. Lasam sa se usuce pana a doua zi.

               Pregatim apoi grundul: punem clei cu concentratie de 7% peste care presaram praf de creta micronizata. Cleiul nu trebuie sa fie foarte fierbinte. Aplicam cel putin cinci straturi de clei, pentru ultimele doua fiind necesara folosirea unui spaclu, pentru ca sa obtinem o suprafata neteda.

               Grundul il slefuim cu un glass papier fin, slefuitorul electric sau cu mana.

               Este recomandata folosirea culorilor tempera din pigmenti puri care se amesteca cu emulsie (otet cu galbenus de ou).

               Pe stratul de grund aplicam desenul pe care il putem copia dupa o icoana veche (facem o copie xerox), iar apoi luam un pix sau o mina fara tus si apasam pe hartia sub care punem un indigo, pentru a scoate in evidenta cele mai importante lunii ale desenului.

               Pentru a vedea liniile desenului dupa ce acoperim suprafata cu grund, facem incizii cu un compas fin sau un obiect ascutit, mergand pe liniile principale ale desenului. Aceste incizii ne vor ghida dupa ce aplicam culoarea (ebosa).

               Urmeaza apoi sa aplicam foita de aur pentru care pregatim o solutie de serlac cu alcool tehnic 10%. La 100 ml de alcool punem 10 grame serlac, lasam 12 ore sa se inmoaie si apoi aplicam cu pensula trei straturi pe suprafata pe care vom aseza foita de aur. Slefuim putin zona si intindem apoi solutie de lipire, peste care punem foita de aur.

               Trebuie sa fie foita de aur veritabil, nu imitatie. Dupa ce lipim, aplicam un strat de alcool cu serlac pentru a o proteja.

               Dupa ce am aplicat foita de aur, o lustruim cu instrumente speciale din piatra de agat. Foita este lustruita pana cand arata ca o oglinda si ne putem vedea in ea. Desenam apoi modelul pe care vrem sa il aplicam pe foita de aur. Pe foita desenam cu ajutorul hartiei de calc si al unui instrument care ne permite sa lasam urme fara sa zgariem (facem punctulete mici).

               Continuam apoi sa pictam icoana si ne orientam catre lucrurile aflate in spate (in fundal) si mergem apoi catre cele din prim plan. Se aplica prima culoare, urmeaza apoi mai multe straturi pana se acopera grundul in totalitate. 

               Scriem apoi numele sfintilor si tragem aureolele si aplicam culorile de baza pentru fiecare parte a icoanei. Pornim de la culorile cele mai inchise pana la cele mai deschise. Pentru fete si maini, prima culoare pe care trebuie sa o obtinem (proplasma) este una maslinie, stravezie.

               Carnatie se obtine din ocru galben cu rosu cadmiu, putin galben cadmiu si putin alb.  Semicarnatia este jumatate proplasma, jumatate carnatie.


               Ordinea in care punem straturile de culoare este proplasma, semicarnatie, carnatie, iar apoi doua - trei straturi la care adaugam putin galben cadmiu si alb. 

               Mai multe informatii despre icoane ortodoxe puteti obtine intr-un portal dedicat universului cresintei si spiritualitatii: Crestin-Ortodox, precum si un magazin dedicat ce contine icoane pe lemn si icoane pe sticla, precum si litografii sau alte genuri de reprezentari grafice si picturi crestine..